Fragmente din istoria chirurgiei cardiovasculare romanesti - partea a II-a
Profesorii Nicolae Hortolomei (1885-1961) și Dan Setlacec (1921-2009) au fost inițiatorii specialității de chirurgie cardiovasculară la Spitalul Colțea din București.
Profesorii de chirurgie Cornel Cărpinișan (1904-1970) și Ion Juvara (1913-1996) au practicat diverse procedee de chirurgie cardiovasculară, rezultatele acestora fiind ulterior publicate. Impulsurile prof. Hortolomei și ale profesorului de cardiologie Constantin C. Iliescu (1892-1978), directorul A.S.C.A.R. (ASistența CARdiacilor), entuziasmul unor tineri chirurgi și o anumită conjunctură au contribuit la conturarea, în România, a unei noi specialități: chirurgia cardiovasculară.
Prof. Hortolomei opera pacienți cu arterită a membrelor încă din anul 1939 – folosind simpatectomia toracică sau rezecția adventicei periarteriale; a înființat primul laborator de chirurgie experimentală (a realizat experimental anastomoza termino-terminală a arterelor coronare în studiile de revascularizare a miocardului), a format o echipă pluridisciplinară și a deschis drumul către practicarea chirurgiei cardiace, inclusiv pentru patologia netraumatică.
La 16 dec. 1953 s-a efectuat prima divulsie digitală a valvei mitrale, cu următoarea echipă operatorie: Nicolae Hortolomei – Tiberiu Ghițescu – Dan Setlacec. Prima operație pe cord deschis a fost efectuată de Dan Setlacec – „autoritatea profesională de necontestat în chirurgie de la Spitalul Fundeni“ (Martin S. Martin) – , împreună cu Traian Ștefănescu – cura unui defect septal atrial sub hipotermie și oprire circulatorie, bolnavul nesupraviețuind. Un an după această intervenție, aceeași echipă operează un DSA, rezultatul postoperator fiind favorabil.
Din anul 1882 apare preocuparea pentru tratamentul ulcerelor cronice ale gambei și al plagilor atone. Doctorii Ștefan Velleanu (1840-1886) și Ludovic Fialla (1931-1911) dezbat problematica grefelor epidermice sau totale. În anul 1887, dr. I. Kiriac folosește pentru plagile atone epiploon de miel, cu scopul de a stimula cicatrizarea.
Școala medicală formată de N. Hortolomei a dus la extinderea intervențiilor, dr. Ion Juvara, efectuând, la Sp. Colțea și ulterior la Sp. Caritas, operații de cord închis: pericardectomii constrictive, divulsii mitrale, cura coarctației de aortă.
Din martie 1960, după transferul compartimentului de chirurgie cardiovasculară la Sp. Fundeni, dr. Voinea Marinescu (1915-1973), dr. Dan Setlacec, dr. Tiberiu Ghițescu (1913-2010) împreună cu alți chirurgi au făcut pasul de la chirurgia pe cord închis, practicată la Sp. Colțea de prof. N. Hortolomei, la chirurgia pe cord deschis, cu circulație extracorporeală – efectuată sub coordonarea dr. Marian Ionescu (n. 1927). Dr. Marian Ionescu, chirurg format în SUA, părăsește România în anul 1965, stabilindu-se în Marea Britanie, lucrând la Universitatea din Leeds, unde excelează în cardiochirurgie, fiind recunoscut ca operator priceput, inovator fervent („valva pericardică Ionescu-Shiley“) și autor a numeroase studii și volume științifice.
În anul 1960, dr. Tiberiu Ghițescu a realizat un comisurotom de dimensiuni mici, care se aplica pe index: o ansă metalică prevăzută cu un cuțitaș de 3 mm în dreptul unghiei (Brevetul nr. 66560, 25 mai 1971). Datorită dr. Ghițescu, pasionat cercetător, s-a executat în Sp. Colțea, în anul 1951, arteriografia prin sondă introdusă prin artera humerală sau femurală – fiind astfel printre primii în lume. În anul 1953 a început cateterismul cardiac la om, iar, trei ani mai târziu, în București s-au vizualizat coronarele la om, prin injectarea substanței de contrast în aortă, dar, așa cum avea să afirme ulterior dr. Ghițescu, „era necesară o cantitate mare de 40 cm3 și se obțineau imaginile ambelor coronare, care se suprapuneau“.
La 6 ian. 1961 a fost operat un copil de 7 ani – cu dg. de DSA – prima intervenție pe cord deschis, cu circulație extracorporeală, pacientul fiind externat vindecat la zece zile postoperator; ulterior s-au practicat operații de înlocuiri valvulare, corecții de cardiopatii congenitale; dr. Setlacec, etalon de moralitate în medicina românească, a abordat cu succes stenozele pulmonare și tetralogia Fallot.
De menționat că Voinea Marinescu, fost Ministru al Sănătății și Prevederilor Sociale, a excelat ca organizator sanitar și nu ca operator, intervențiile sale fiind mai mult de natură administrativă decât chirurgicală.
Cardiochirurgul american, de origine română, Martin Ștefan Constantinescu (ce semnează Martin S. Martin), rememorează experiența din Sp. Fundeni: „Voinea Marinescu, care pe-atunci conducea clinica şi care fusese, până nu demult, deopotrivă ministrul Sănătăţii. Era un şef mai mult decât contestabil, o nonvaloare medicală şi chirurgicală. Încă de la prima operaţie pe cord deschis la care am asistat, am înţeles că profesorul ‹poza› în prim operator, aşteptând ca asistenţii să facă – de fapt – operaţia, oferindu-i nu numai ajutorul, ci şi titlul de operator principal, aşa cum urma să apară în condica de operaţii. Având însă funcţiile pe care le avea, toată lumea se temea de profesor şi juca comedia respectului faţă de autoritate. (...)
Prezenţa lui Voinea Marinescu era formală şi nu ajuta la nimic. Existau chirurgii mai tineri, asistentele instrumentare, anesteziştii şi tehnicienii de pompă, iar aceştia făceau tot ce puteau ca să ţină lucrurile pe un făgaş care să ducă la un rezultat bun. (...)
În cazul lui Voinea Marinescu, cei mai mulţi care l-au cunoscut sau au lucrat cu el, inclusiv eu, îi recunosc marile merite de a fi creat Spitalul Fundeni, de a le fi dat posibilitatea foarte multor oameni de talent să lucreze acolo, deşi ei ‹nu aveau dosare bune› şi nu fuseseră primiţi în alte clinici. Scăderile legate de lipsa de îndemânare chirurgicală, inabilitatea de a duce o operaţie până la capăt de unul singur i se iartă lui Voinea Marinescu pentru meritele câştigate împingând înainte medicina bucureşteană din acei ani. Fără să fie o şcoală a lui, lumea pe care a adunat-o Voinea Marinescu la Fundeni (în cea mai mare parte recrutată de profesorul chirurg Marian Ionescu) era o lume de valori, încă nerealizate, dar cu un imens potenţial intelectual, de cunoştinţe medicale. Mulţi dintre ei au deschis domenii absolut noi şi au creat, la rândul lor, şcoli adevărate“.
Mutarea clinicii de chirurgie de la Sp. Colțea la Sp. Fundeni a dus la înflorirea chirurgiei cardiace.
Ioan Pop de Popa (n. 1927) a urmat la conducerea clinicii de chirurgie cardiovasculară Fundeni, în anul 1974, când, fiind consilier al președintelui Nicolae Ceaușescu, s-a folosit de influența sa pentru a ajunge la conducerea acestui serviciu chirurgical. L-a înlocuit, prin „uzurpare“ pe Dan Setlacec.
A extins clinica și a dotat-o cu aparatură, însă din punct de vedere al rezultatelor postoperatorii situația nu excela. Pop de Popa este autorul unei xenobioproteze – o valvă biologică realizată din aortă de porc de mistreț și a unor artere artificiale tip „Pop de Popa-Dodu“, folosite în revascularizații și by pass-uri arteriale. Pentru acea vreme erau singurele dispozitive accesibile chirurgiei cardiovasculare, dat fiind că statul român se afla în izolare și austeritate, generate de sistemul comunist.
În anul 1976, dr. Marius Barnard (1927-2014) de la Sp. Groote Schuur, Cape Town, Africa de Sud, a vizitat România și a impulsionat dezvoltarea chirurgiei cardiace în spațiul românesc.
Medic de la Sp. Fundeni, dr. Dora Petrilă, își amintea marcanta întâlnire cu dr. Barnard: „Pentru noi, cei care lucram în chirurgia cardiacă de la Fundeni de atunci şi care eram disperaţi văzând cum ne pierdem bolnavii operaţi pe cord deschis, vizita echipei de la Cape Town a fost providenţială, a fost gura de aer, a fost minunea dumnezeiască ce urma să ne îndrume şi să ne arate pas cu pas ce înseamnă să operezi bine şi eficient, să dai anestezie ca lumea şi să îngrijeşti pacienţii din postoperator la standarde internaţionale.
Cât a stat la Fundeni, şi a stat cam câte o lună de trei ori, în trei ani succesivi, Marius Barnard s-a comportat cu noi ca un şef autoritar, intolerant la cele mai mici erori în tehnica chirurgicală sau în îngrijirea postoperatorie. De la el am învăţat, pe calea grea, căci n-a fost deloc uşor să lucrezi cu un şef ultraexigent, care nu cerea nimic altceva decât perfecţiunea, că bolnavul care ne este încredinţat trebuie să reprezinte totul pentru noi. Că nimic nu contează mai mult, nici timpul, nici viaţa personală, decât acel om bolnav, slab şi fără apărare, supus unei mari intervenţii chirurgicale.
După plecarea lui M. Barnard din România, nimic din chirurgia cardiacă n-a mai fost la fel. Trecusem turning point-ul definitoriu, făcusem pasul decisiv spre chirurgia de bună calitate. (…) a impus o chirurgie de înaltă ţinută ştiinţifică şi etică, eficientă şi la standardele internaţionale pe care nimeni nu le cunoştea mai bine ca el“.
În perioada 1979-1985 secția de Cardiopatii congenitale a fost preluată de Martin Constantinescu, care a introdus tehnici noi de operare dar a și a format o echipă. A adus în România tehnicile de chirurgie coronariană, însă dorința șefului său, Ioan Pop de Popa era de a fi considerat primul în toate… Cu toate că nu excela în intervențiile coronare, Pop de Popa, înaintea unei operații de acest tip, îl cheamă pe dr. Constantinescu în cabinet și îi spune: „Puiuțule dragă, tu știi cât țin eu la tine. Tu ești cel pe care-l voi lăsa în locul meu. Dar înțelege: trebuie să fiu eu primul chirurg român care face o operație coronară“.
Ioan Pop de Popa a implantat, în anul 1991, prima valvă metalică românească „Popa-Stănescu“, rezultatul postoperator fiind favorabil. Profesorul Pop De Popa, dincolo de aspectele discutabile ale activității sale politice, menționăm un lucru important – acela al interesului său pentru dezvoltarea celorlalte clinici de chirurgie cardiovasculară în România.
Reorganizarea centrelor de chirurgie cardiovasculară din 1995 și colaborarea cu Humana Heart Institute International, prin care, cu ajutorul creditului de 1,2 milioane $ - acordați de USAID, cu care s-a asigurat dotarea cu aparatură, materiale, dar și schimburi de specialiști, au reprezentat momente esențiale în conturarea unui centru importat al chirurgiei cardiovasculare românești
Preluând conducerea Institututului de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu“ din București, prof. Vasile Cândea (n. 1932), organizatorul chirurgiei cardiace militare și a Centrului de Boli Cardiovasculare al Armatei, continuă tradiția cercetării, implantează sistemul de asistare a inimii stângi Novacor, revitalizează Societatea de Chirurgie Cardiovasculară din România și editează publicația acesteia Revista Română de Chirurgie Cardiovasculară.
Prof. Dan Făgărășanu (n. 1936), cel ce a urmat la cârma clinicii de chirurgie cardiacă pediatrică, a publicat numeroase lucrări și are câteva priorități în chirurgia cardiopatiilor congenitale, chirurgia coronariană, valvulară, a anevrismelor, angioaccesul pentru dializă sau a tumorilor toraco-mediastinale. Clinica de cardiochirurgie adulți a avut în frunte ulterior pe prof. Dan Gherghiceanu, din echipa clinicii făcând parte și medicii Vlad Iliescu, Horațiu Moldovan și Răzvan Vasile.
Un moment important în cardiochirurgia românească este realizarea cu succes a primului transplant cardiac ortoptic la om, la 24 octombrie 1999, în Clinica de Chirurgie Cardiacă a Spitalului de Urgență Floreasca din București, de către dr. Șerban Alexandru Brădișteanu (n. 1952).
Din anul 1998 se introdusese prima lege modernă a transplantului din România – Legea nr. 2/1998 „privind prelevarea și transplantul de țesuturi și organe umane“ în care erau specificate toate condițiile de prelevare și transplantare a organelor și țesuturilor. Dr. Brădișteanu a fost director general al Institutului de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu“, unde a implantat cu succes inima artificială Novacor-Baxter, în mai 2000.